Profesorul Eugen Măicăneanu s-a stins din viață, la vârsta de 70 de ani.Criticul literar a lucrat în ultimii ani la Galaxy Tv, acolo unde modera emisiunea „Tribuna Societății Civile”.
Toți cei, care l-au cunoscut, și-l amintesc ca pe un om blând, bun și care nu ezita să ofere o mână de ajutor în orice situație.
În urma sa, a lăsat generații întregi de elevi și studenți, pe care i-a îndrumat și i-a sfătuit pe cărările nu doar ale cunoașterii, ci și ale vieții, notează presa locală.
Eugen Măicăneanu a coordonat pagina literar-artistică a cotidianului Datina din muncipiul Drobeta Turnu Severin la începutul anilor 90.
CITEȘTE ȘI: Doliu în lumea artistică! A murit unul dintre cei mai mari pictori români
„Ce pot să spun despre domnul profesor Eugen Măicăneanu? Că est5e o persoană cu op solidă cultură umanistă, un om care a citit și studiat foarte mult literatura română și nu numai.
Mai pot să spun că este un critic literar foarte bun, dublat de un jurnalist pe măsură. Pentru că dl. Măcăneanu a făcut presă de teren alături de noi, mult mai tineri, abordând cu seriozitate și profesionalism probleme sociale, politice, culturale, opinii cu determinarea unui jurnalist în adevăratul sens al cuvântului, și că întotdeauna a respectat deotologia profesională.
În calitate de critic literar, pot să spun că domnul profesor Eugen Măcăneanu are un pronunțat simț critic, dar și o capacitate de analiză și sinteză, care evidențiază o vastă cultură asimilată. Probabil că dacă ar fi fost într-un oraș mult mai mare, această dimensiune a sa de critic ar fi fost mult mai potențată.”, a spus criticul literar Mircea Popescu despre profesorul Eugen Măicăneanu în primăvara acestui an, cu ocazia aniversării lui.
CITEȘTE ȘI: Doliu la Baroul Iași. Constantin Rotaru, unul dintre cei mai importanți decani, a murit